The kids are all right

Din: 2010;
Cu: Annette Bening, Julia
nne Moore, Mark Ruffalo, Mia Wasikowska, John Hutcherson;
Gen: Comedy, Drama

The kids are all right este unul din cele 10 pelicule nominalizate pentru titlul de "cel mai bun film" in acest an, la premiile oscar 2011. Subiectul principal al filmului surprinde viata lui Nic si Jules, un cuplu de lesbiene, si a copiilor lor, Paul si Joni, in momentul cand se decid sa-si intalneasca tatal biologic, sau mai bine zis, "donatorul de sperma".
Pe o scara de la 1 la 10, acord filmului nota 6, ceea ce inseamna un pic peste medie. Sunt inca nedumerit de ce anume s-a decis ca acest film sa fie nominalizat pentru premiile Oscar. Admit, subiectul filmului este, din punctul meu de vedere, inedit. Putine sunt filmele ce se incumeta sa abordeze un subiect atat de sensibil, precum casatoriile intre gay, daramite intemeierea unei astfel de familii, cresterea unui copil etc. Mai mult chiar, filmul trateaza de asemenea si ideea impactului pe care l-ar avea intalnirea membrilor familiei cu tatal biologic. "Ce fel de om este?", "Ce fel de om este, considerand ca a donat sperma?", "Care ii va fi reactia cand va auzi de noi?", "Este de treaba?", "Ma voi intelege cu el?". Cam acestea sunt intrebarile pe care regizorul a incercat sa le atinga in principal. Ce s-a intamplat mai departe? Pai, ca in orice film Hollywoodian, s-a simtit nevoia dramatizarii si exagerarii, pentru a prinde la public, pentru a impresiona si in final pentru a se vinde. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem, cam asta vrea publicul: putin (mai mult) dramatism, situatii neprevazute ce te fac sa te gandesti la sensul vietii, la rolul tau in aceasta viata, tratarea de subiecte filozofice si in final, gasirea unei solutii. Gasim toate aceste elemente in acest film, unele conturate atent si ingrosate cu bold pentru a sari in ochi, nicidecum a fi subtile, nu cumva ca spectatorii sa nu le sesizeze, altele fortat introduse in "timeline-ul actiunii" pentru a crea asa numitul factor de uimire ("wow-factor"). Astfel incat, in final, a iesit un ghiveci.

Pe scurt, (atentie celor care nu vor sa afle detalii specifice despre actiunea filmului) totul e frumos si bine la inceput: avem de-a face cu obisnuitele ciondaneli intre parinti, intre parinti si copii, acestia traiesc intr-o casa mare tipic americaneasca, copii se duc la scoala, au prieteni, se indragostesc, parintii (adica cele doua mame) fac sex noaptea in timp ce se uita la filme pornografice intre barbati, toata lumea e fericita. Totul pare sa se schimbe in momentul cand unul dintre copii, Joni, il contacteaza pe tatal ei biologic, Paul si stabilesc o intalnire. Tatal biologic, asa cum este conturat de catre regizor, e tipul oportunistului. Nu a absolvit colegiul la care s-a inscris, prefera munca facuta cu propriile maini decat cititul cartilor, ii place gradinaritul, detine un restaurant, are suficienti bani si femei la discretie. Asa cum va asteptati, Paul devine o parte importanta a vietii celor 4 protagonisti. Lucrurile incep sa scartaie in momentul cand una din cele doua mame, mai exact, Jules, are o relatie sexuala cu tatal biologic, pe fondul depresiei varstei mijlocii.


Singurul lucru care mi-a placut la film, a fost actingul. Dialogurile, comportamentul actorilor au fost foarte bine executate, naturale, mai ales rolurile celor doua mame. Pacat totusi de film pentru ca a tratat un subiect atipic, in cel mai tipic, "hollywoodian" si neoriginal mod posibil.