After.Life

Din: 2009
Cu: Christina Ricci, Liam Neeson, Justin Long
Regizor: Agnieszka Woitowicz - Vosloo
Gen: Thriller psihologic

Un film cu buget mic, incasari mici si... asteptari mici. Citisem diferite recenzii pe net despre After.Life si unii il catalogau drept reusit, altii sters dar toti erau de acord ca sfarsitul strica tot. Eu sunt de parere ca e un film plictisitor si previzibil. Fiind un thriller psihologic te astepti sa iti stea inima de suspans si sa ai parte de situatii fara iesire... dar nu. Totul e de un previzibil enervant.

Povestea incepe cu un cuplu obosit de rutina si o duduie enervanta si usor depresiva Anna Taylor (Christina Ricci). Dupa o cearta stupida cu iubitul, ea are un accident de masina si se trezeste pe o masa de autopsie dintr-o casa mortuara. Confuza si speriata, Anna are inca impresia ca traieste insa directorul casei, Eliot Deacon (Liam Neeson), o convinge ca el are puteri paranormale, ca poate vorbi cu mortii si ca ea... evident, este moarta. Cu toate acestea, pe parcursul filmului sunt multe scene care sustin ideea Annei cum ca ea nu este moarta, dar si cateva care sustin povestea lui Eliot. Finalul nu elucideaza concret povestea desi balanta se inclina in favoarea unuia.

Ideea filmului e destul de interesanta, nici jocul actorilor nu e rau insa regia e dezastroasa. Regizoarea a reusit sa transforme o idee buna intr-un film banal. A bagat multe scene care nu isi aveau nici un rost si care nici macar nu arata ok din punct de vedere vizual, scene care nu pot decat sa-ti starneasca rasul si sa te intrebi oare ce a fost in capul ei si ce a vrut sa evidentieze prin scena asta. In plus a ales sa difuzeze multe scene cu nurii Christinei Ricci. Eu inteleg ca mortii stau goi pe masa de autopsie si ca o bucata de sfarc face ca filmul sa se vanda ca painea calda... dar, la un momentdat parca imi zgaria retina. Putea sa insiste mai mult pe viata Annei inainte de accident sau pe povestea baietelului care pare a fi copia fidela in miniatura a lui Eliot Deacon. Daca tot vroia sa il foloseasca ca pe un element scary gen Haley Joel Osment in Al saselea simt concentra mai bine atentia asupra lui si ii dadea mai multe de facut decat sa ingroape un pui de gaina viu.

Cu alte cuvinte filmul surprinde (sau, ma rog, incearca) 3 aspecte: frica omului in fata mortii, incapacitatea de a accepta ca persoana iubita nu mai e si pasiunea bolnava si morbita a altora. Desi nu a facut nimic intr-o viata banala Annei ii e greu sa se desprinda de ea. De asemenea, Paul nu poate accepta ca logodnica lui a murit si incearca sa se atarne de orice urma de speranta. Pe de alta parte, il aveam pe Deacon, jucat magistral de Neeson, care ne face sa credem ca joaca cu mortii de chiar fun.