luni, 28 iunie 2010

Prince of Pensia


Din: 2010
Cu: Emil Boc, Traian Basescu, Elena Udrea
Regizor: Traian Basescu
Gen: Tragi-comedie

Un film inspirat din schitele lui Caragiale in care nu trebuie sa se revizuiasca nimic dar trebuie sa se schimbe cate ceva. Distributia este una eblematica. Emil Boc isi joaca rolul cu foarte multa naturalete incat aproape il crezi ca poate gandi si singur. Traian Basescu este acest Sergiu Nicolaescu al politicii romanesti. Se poate adapta usor in dublu, triplu, cvadruplu si "cate-vrea-el-plu" rol. Jocul actoricesc este unu de exceptie, plange, rade, da ordine, joaca hora, numeste ministri, da legi, elibereaza criminali etc etc etc. Un singur lucru minor totusi nu ii reuseste: sa ne faca sa traim bine. Elena Udrea este o partenera (de pelicula) exceptionala iar jocul actoricesc se ridica la inaltime (chiar a reusit sa se disimuleze intr-o admiratoare de-a sa intr-o emisiune radio). Regia este de asemenea exceptionala incat unii profani ar crede ca e realitate pura.

In ceea ce priveste firul narativ acesta este unul foarte complex si profund filozofic. Dupa ce eroul Emil Boc triumfa asupra nemernicilor din Parlament este numit prim-ministru pentru a... cine naiba mai stie a cate oara. Acesta primeste de la Rege misiunea sacra de a aduce poporul la sapa de lemn pentru asigurarea bunastarii nobilimii din regat. Intr-un act de un real curaj si barbatie Emil Boc ameninta populatia cu taierea pensiilor si a salariilor, majorarea taxelor, impunerea impozitului forfetar si a obligatiei de a contribui la fondul de solidaritate. Toate acestea erau din umbra sprijinite si incurajate de aliatul de incredere FMI. Exact in momentul in care se indrepta spre un happy end
Curtea Constitutionala i-a furat titlul de Prince of Pensia si a ramas doar cu titlul de Prince of Salariile Bugetarilor si a TVA-ului. Cu toate acestea, ne asteptam ca din aceasta toamna regizorul filmului sa vina si cu partea a doua.

Sursa Photo: Mitch

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu